Corabia nebuni(i)lor

În timp ce scriu aceste rînduri, televiziunea israeliană a anunţat că Audacity of Hope a părăsit (se pare fără permisiune) portul Pireu cu destinaţia Gaza, dar după numai cîteva minute autorităţile portuare greceşti au trimis patrule ale gărzii de coastă care au somat nava să se oprească şi au ameninţat că vor prelua comanda. Scurt timp după aceea, autorităţile greceşti au anunţat că nu vor permite flotilei să plece spre Gaza din porturi greceşti.

După succesul răsunător al flotilei de anul trecut, soldat cu nouă participanţi morţi, soldaţi israelieni răniţi, un documentar BBC care exonerează comandoul israelian şi dezvăluie intenţiile criminale ale pasagerilor de pe Mavi Marmara, uluitoarea dezvăluire că aşa-zisul ajutor umanitar consta din haine vechi, medicamente expirate şi echipament medical defect, un raport ONU care înfierează complicitatea guvernului turc cu organizaţia teroristă IHH mai mult decît intervenţia militară israeliană (raportul urmează să fie prezentat guvernelor turc şi israelian înainte de a fi dat publicităţii, dar deja se ştie cam ce conţine), luptătorii pentru pacea mondială constată că iar îi mănîncă la ţeava de eşapament de dragul bietei Gaza şi s-au hotărît să groupir pentru repetir.

Inutil să amintesc că în Gaza nu bîntuie nici un fel de criză umanitară:

…după cum am arătat şi noi în repetate rînduri.

De aceea, se poate afirma cu destulă siguranţă că noii aspiranţi flotidieni (spun aspiranţi pentru că deocamdată flotila fluctuat în port) caută atenţie şi publicitate.

Cine sunt protagoniştii? Suflete nobile, fără doar şi poate, membri în diverse parlamente alături de simpli cetăţeni, francezi, italeni, suedezi, olandezi, irlandezi şi alţi radicali europeni, canadieni, americani, printre care Ann Wright (sau Wronght?), colonel american în retragere şi opozantă a prezenţei americane în Iraq. Legitim şi corect, dar de ce nu organizează sau participă la o flotilă împotriva zidului construit de armata americană în Baghdad ? Ca parcă aşa zic americanii, că facerea de bine (cu toate implicaţiile şi derivatele) începe acasă.

Printre organizatori, Caoimhe Butterly care în aprilie 2002 a servit drept scut uman la sediul comandamentului lui Arafat, Greta Berlin, care sprijină Hamasul şi a dat declaraţii de presă mincinoase despre “violenţa” soldaţilor israelieni cu ocazia flotilei din mai 2010, Mary Hughes Thompson, co-fondatoare a mişcării Free Gaza, al cărei epitaf pentru Vittorio Arrigoni, activist italian răpit şi ucis de terorişti în Gaza suna cam aşa: Dumnezeu să te binecuvînteze, Vittorio. Steaua ta va străluci mult după ce Israelul sionist nu va mai fi”.

Tot printre participanţi cîţiva faliţi de-ai noştri, israelieni, nelipsiţi, gălăgioşi şi mincinoşi, membri IHH în travesti pentru că guvernul turc le-a retras sprijinul, şi ce să vezi? Mai mulţi membri proeminenţi ai grupării Hamas: Muhammad Sawalha, care activeză din Marea Britanie, Amin Abu-Rashed, conducătorul Hamasului în Olanda, Hamud Tarek – nici mai mult nici mai puţin decît ginerele lui Khaled Mashal, precum şi reprezentanţi ai Frăţiei Musulmane din Egipt. De asemenea un contingent nu neglijabil de ziarişti exhibiţionişti de toate naţiile.

Ce vor participanţii? Să transporte ceva provizii şi ajutoare pentru Gaza, niţel ciment, şi mai ales scrisori de suport şi încurajare, de care de fapt nu ar mai fi nevoie, pentru că ele au fost deja trimise prin e-mail şi comitetele de întîmpinare festivă au şi pregătit pancarte uriaşe cu fragmente din aceste scrisori pentru a-i primi călduros pe bravii navigatori.

Modus operandi? Militanţii pentru pace au decis ca de data asta să nu se mai concentreze pe o singură navă, ci să se împartă în grupuri mici plasate pe toate navele, pentru a crea o sumedenie de Mavi Marmare. E vorba de vreo 10-15 nave (imposibil de numărat, pentru că nu toate s-au declarat de la început, unele au renunţat, şi în orice caz era vorba să li se alăture şi un mare număr de yachturi, ce mai, expediţia argonauţilor. Participanţii sunt instruiţi cum să opună rezistenţă sodaţilor israelieni (tehnici descrise în detaliu de membri ISM care se infiltrează în Israel şi Cisiordania). Militanţii se pregătesc, probabil, pentru noi confruntări sîngeroase cu militarii israelieni, deşi majoritatea babetelor pensionare ne asigură că nu vor recurge la violenţă. Da’ parcă poţi să le crezi …

De data asta, însă, Israelul pare să se fi pregătit mai bine şi mai din timp. Organizaţia juridică israeliană Shurat HaDin (Litera Legii) a studiat problema şi a trimis scrisori de avertizare către vreo 30 de societăţi de asigurare specializate în transporturi maritime, începînd cu Lloyd’s, prin care anunţau că le vor intenta procese dacă asigură navele care sunt suspectate de complicitate cu terorişti. Tot Shurat HaDin a avertizat companiile Inmarsat UK şi US (comunicaţii şi poziţionare prin satelit pentru transporturi maritime) că riscă să fie date în judecată pentru aceleaşi motive.

Oficiul guvernamental de presă israelian a anunţat că ziariştilor care participă la flotilă li se va interzice intrarea în Israel timp de zece ani, dar ulterior, în urma unor proteste, Netanyahu a anulat acest plan. Aş fi omis acest mic viraj în potcoavă dacă nu ar fi produs ceea ce cred eu că defineşte cel mai bine scopul flotilei: în protestul lor, jurnaliştii au susţinut că e dreptul lor să li se permită relatarea acestei poveşti jurnalistice (“legitimate news story” în original) adică nu ştiri, ci povestiri, legitime pe deasupra, ce mai, Chiriţa pleacă în voiagiu şi tot ea ne relatează ce se petrece. Şi probabil dacă nu se petrece mare lucru, are ea grijă să creeze vreun eveniment sau două, să aibă ce relata. Adică nu s-ar petrece mare lucru în lume în prezent, în Siria nu au loc masacre zilnice, în Libia probabil că e linişte şi pace, iar 7000 de refugiaţi sudanezi nu au fost evacuaţi cu forţa din incinta unui post ONU în 20 iunie şi de atunci nu se mai ştie nimic de ei. Nu numai că nu se ştie, dar nici măcar nu s-a găsit nici un jurnalist narcisistic sau nu care să relateze această ştire. Cum se transportă 7000 de persoane? Unde? şi cum li se pierde urma? Nu contează, ce contează este flotila, participarea jurnaliştilor la ea, şi relatările ziariştilor despre ei înşişi. De cîteva zile deja, organizatorii navei Audacity of Hope au deschis o pagină pe Facebook cu instrucţiuni en cas d’attaque, cum şi unde să de adune suporterii, adică în Times Square nici mai mult nici mai puţin, şi apoi să se îndrepte spre consulatul israelian. Participanţii la flotilă vor să se vadă la televizor, vor să-şi vadă poza în ziar, vor să fie în mijlocul ştirilor şi povestirilor, în centrul atenţiei. De ce? Pentru că sunt solidari cu Gaza, deşi solidaritatea lor este de fapt solidaritate cu Hamasul, al cărui scop declarat este desfiinţarea Israelului.

Numai că ce să vezi, patru jurnalişti olandezi au hotărît să abandoneze flotila, din cauza “paranoiei, atmosferei dictatoriale, de neîncredere reciprocă şi opoziţie din partea organizatorilor”, pentru că au fost “cenzuraţi de organizatori, care au refuzat să raspundă la întrebări legate de sursele de finanţare a flotilei, deşi se ştie că banii au fost strînşi în moschei olandeze”, pentru că “la bord se află membri şi reprezentanţi ai unor organizaţii cu care nu vreau să am de a face”, ş.a.m.d. (prin intermediul blogului elderofziyon). De asemenea, ziaristul danez Allan Sørensen a publicat în ziarul Kristeligt Dagblad un articol intitulat “Pacifişti alături de oi negre”, în care descrie cele două grupe de participanţi la flotilă. Alături de pacifişti care reprezintă majoritatea şi care nu par dornici să recurgă la acţiuni violente, se află oile negre, bărbaţi cu înfăţişare orientală-meridională, care au legături cu Hamasul şi au participat în trecut la demonstraţii violente. Într-un interviu acordat lui Sørensen, un activist danez susţine că adevăratul scop al flotilei nu este transportul de ajutor umanitar în Gaza, ci concentrarea opiniei publice mondiale asupra politicii Israelului în Gaza (traducere dintr-un articol publicat de cotidianul israelian Ma’ariv).

Între timp, pe 25 iunie nava franţuzeasca El-Karameh (Demnitatea) a ieşit dintr-un port corsican pentru a se întîlni cu surata ei, Louise Michel aflată în Grecia, împreună cu celelate nave, printre care Audacity of Hope, Juliano (navă grecească-suedeză-norvegiană avariată), Saoirse (Libertatea) (nava irlandeză, avariată în timp ce ancora în ape turceşti) şi încă alte cîteva nave (aşteptăm cu interes), care nu au putut ieşi din porturile greceşti din cauza grevei şi din cauza că guvernul grec nu vrea să dea impresia că ar colabora cu teroriştii. Cît despre turci şi ciprioţi, de data asta nici nu au vrut să audă că flotila ar vrea să se folosească de porturile lor.

Din cauza avariilor (de care sunt acuzaţi bineînţeles israelienii) şi a amînărilor, din cei 1500 de participanţi cu care se lăudau iniţial organizatorii au rămas mai puţin de 300, pentru că mulţi voluntari nu-şi pot permite şedera prelungită în Atena.

Între timp din Gaza ni se transmite că nu e nevoie de ajutor umanitar, pentru că nu introducerea de mărfuri este problema, ci scoaterea de mărfuri, nu importul, ci exportul. Un sfat, aşadar, pentru viitoarele flotile: trimiteţi nave goale care să poată prelua produse de export din Gaza.

Presa israeliană a publicat articole potrivit cărora activiştii s-au aprovizionat cu substanţe chimice, sulf sau acid sulfuric, cu scopul de a ataca membrii comandoului israelian în caz că aceştia vor încerca să preia comanda navelor. Lupta pentru pace se ascute.

UPDATE: Audacity of Hope a fost remorcată şi trasă într-un port militar. Pasagerii navei s-au trezit faţă în faţă cu soldaţi greci înarmaţi cu mitraliere, care nu s-au lăsat înduplecaţi de pledoarii de genul – “puneţi jos armele, noi nu avem nimic cu guvernul grec”, etc. Ziariştii (în număr de 11 pentru 36 de pasageri) au fost debarcaţi, în timp ce pasagerii au rămas în port, înconjuraţi de gratii şi sîrmă ghimpată. (şi aici)

UPDATE II: Flotidienii au declarat greva foamei.